Sfaturi practice pentru un proiect reusit

- Acordati standului expozitional toata consideratia!

· Faceti aceste proiecte cu oameni pregatiti. Lasati specialistii sa va consilieze.
De obicei, standurile expozitionale sunt lucrari de imagine si atunci este nevoie de multa creativitate, comunicare si incredere in partenerul de proiect, fie ca este o agentie, fie ca lucrati direct cu o firma de productie publicitara. Asigurati-va ca lucrati cu profesionisti si fiti deschisi catre propunerile acestora, chiar daca uneori sunt atipice.

- Utilizati eficient resursele
Din experienta stim ca standurile expoziţionale nu trebuie sa fie neaparat scumpe. Se pot obtine rezultate spectaculoase de imagine si cu investitii mai mici, dar bine distribuite pe elementele contructive (GoodSign a castigat premiul pentru cel mai frumos design de stand la Advertising Show 2006 cu un stand de 40mp).
Analizati-va resursele si alegeti conditiile de participare care va sunt cele mai potrivite.

- Proiectul de stand trebuie inceput cat mai din timp.
In primul rand pentru ca economisiti banii dumneavoastra! Daca incepeti proiectul din vreme, dati timp constructorului sa gaseasca cele mai bune si ieftine solutii la o problema data. Pentru atingerea obiectivelor de marketing, designerul trebuie mai intai sa va cunoasca, sa afle o serie de informatii despre compania dumneavoastra, pe care sa le foloseasca in creatia standului. Cunoasterea detaliata a produsului este esentiala, iar aceasta solicita timp! In plus, daca termenul de executie este prea strans, o parte dintre detalii, care se rezolva de obicei la sfarsitul constructiei, nu vor putea fi puse la punct.

- Desemnati o singura persoana care sa fie responsabila de proiect.
Un proiect care raspunde cerintelor a cel putin doi sefi nu va fi un proiect unitar. Mai multi factori de decizie inseamna, de regula, comunicare dubla, timp pierdut si indepartare de la ideea de creatie a designerului.

- Stabiliti din faza de proiect ce doriti sa faceti cu elementele constructive dupa expozitie.
Majoritatea clientilor isi imagineaza ca daca recupereaza o parte cat mai mare din materialele folosite la stand isi vor reduce costurile de participare. Realitatea este exact pe dos. Modularitatea se traduce prin solutii mai scumpe, respectiv costuri mai mari de la inceput. La acestea se adauga si costurile de ambalare si depozitare, precum si pierderile cu reasamblarea. Recuperarea unor elemente constitutive ale standului este cu adevarat utila si eficienta atunci cand se stabileste dinainte destinatia lor de dupa eveniment sau cand standul este proiectat nu pentru un eveniment, ci pentru mai multe.